Home / Stiri Online / Tragedie în justiție. Judecătoare găsită decedată

Tragedie în justiție. Judecătoare găsită decedată

Judecătoarea Georgeta Ciungan, fostă șefă a Secției Penale din cadrul Tribunalului Bihor, a fost găsită fără viață luni dimineață, în locuința sa din comuna Nojorid, scrie https://www.ebihoreanul.ro  Avea 51 de ani. 

Tragica descoperire a fost făcută de polițiști, alertați după ce magistratul n-a răspuns unor apeluri telefonice repetate.

Primele informații indică o posibilă sinucidere, însă ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele morții.

Georgeta Ciungan suferea de mai multă vreme de depresie, conform surselor ziarului.

Ea a judecat în dosare importante de pe rolul Tribunalului Bihor.

Cercetată disciplinar 

Magistrat din anul 2015, ea și-a desfășurat activitatea inițial la Tribunalul Focșani, iar din noiembrie 2018 activa la Tribunalul Bihor, unde a ocupat pentru o perioadă și funcția de președintă a Secției Penale.

În 2019, Georgeta Ciungan a fost cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară, după ce, într-un dosar instrumentat de DNA Oradea, a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Era vorba despre procesul în care profesoarele Camelia Dindelegan și Floare Chipea, preotul Marin Dindelegan și rectorul Constantin Bungău erau acuzați de corupție. Potrivit interceptărilor din dosar, promovarea academică a Cameliei Dindelegan s-ar fi realizat în urma unor beneficii oferite decăniței Floare Chipea și rectorului Bungău.

Georgeta Ciungan este judecătoarea care nu a aplicat formal deciziile CCR de anulare a probelor făcute de DNA cu SRI într-un proces de corupție și a sesizat Curtea de Justiție a UE

Citeste restul articolului pe eBihoreanul.ro

The post Tragedie în justiție. Judecătoare găsită decedată appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *