Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată o manifestare de Ziua Europei la asemenea proporții. Cea din București a concurat cu cele pro-Georgescu din lunile precedente. E drept că prin provincie n-au depășit cîteva sute de participanți. Pro-europenii de la Craiova nu au trecut de 200. Prin alte orașe, abia s-au strîns la nivelul zecilor.
Oricum, mitingul din București a fost impresionant, cu o mobilizare impecabilă și dominat de proletariatul digital, de liceeni, studenți și instagramabili, de cei care recepționează Europa mai mult prin city break decît prin literatură, pictură, arte, filosofie și istoria Romei și a Greciei antice.
Noua generație a ieșit să dea un semn pro-european, speriată fiind de angoasele anti-europene întreținute de propaganda subvenționată de Comisia Europeană, de artificiala Coaliție pro-europeană (deja la un pas de dat duhul!?), de sorositi și de ongiști (minipartide dirijate ca motoretele pe cîmpul disputelor).
La demonstrația de Ziua Europei am putut vedea care este orientarea celor tineri, care sunt efectele propagandei (săriți, Europa vacanțelor este în pericol!?), ce energii și spaime poate mișca lupta cu dușmani imaginari. Dacă ieri s-ar fi găsit cineva care să le spună celor din coloanele de demonstranți că în România nu există o mișcare anti-europeană și nici una anti-NATO ar fi fost huiduit, scuipat, poate și cotonogit.
Publicul de la mitingul de Ziua Europei este setat mono-mental, fără îndoieli importante, fără o gîndire analitică, fără detașare. Ba, aș zice că își poate adapta logica precum o bară mai groasă de oțel înroșit încolăcită cu cleștele în jurul unui stîlp subțire.
„Noi vrem pace și noi iubim pacea și de aceea sprijinim Ucraina cu tot ce-i trebuie pentru a obține o pace „justă”, numită de bruxellezi și pacea obținută de pe o poziție de forță.” Lor li se pare că o asemenea argumentație rezistă. Ca să nu fiu interpretat cu oftică și mînie, reproduc și din madam Ursula:
-„ Europa se confruntă cu un pericol clar și de aceea trebuie să fie capabilă să se apere singură și să facă tot ceea ce este necesar pentru a obține o pace justă și durabilă în Ucraina. Vrem o pace de pe o poziție de forță. De aceea, voi propune astăzi liderilor planul de înarmare european, cel care va pune la bătaie până la 800 de miliarde de euro pentru investiții în apărare”. (Radio România Actualități).
Nu știu cîți dintre cei aflați în coloanele marșului de ieri se vor înrola să lupte pe viu pentru o „pace justă” obținută prin forță. Dar de scandat, de strigat, de purtat pancarte chiar s-au întrecut. Dacă parcurgeți cu atenție conținutul pancartelor din coloanele de vineri veți vedea că demonstrația pro europeană de vineri n-a fost chiar așa de pro-euroepană.
Vă reproduc numai cîteva. „Busola noastră arată vest, Gîndesc global, trăiesc local-Sunt euro-optimist, Tancurile nu vin doar cu șenile, uneori vin cu voturi, România nu se întoarce din drum”. Parcă ar fi fost scrise de Alina Mungiu Pippidi și de Monica Macovei.
Pe fondul acuzațiilor de orientare spre Rusia și a ștampilelor cu extremism feroce, promovate cu insistență pe seama celor de la AUR, un „Nu fascişti, nu legionari, nu Rusia, hai Europa” sună ca o scandare anti-George Simion. În aparență, demonstrația Pro-Europa a fost una politically corectă, în substrat a fost una anti-George Simion, potențată mai ales de uriașul fals întreținut de propaganda oficială. Ea susține sus și tare că țara este în pericolul unei întoarceri spre Rusia, că extremismul poate prelua puterea, că Simion și Georgescu vor să o scoată din UE și din NATO, că există riscul să o ia razna prin bălăriile Estului.
Vezi Doamne, țara nu este controlată de structurile de putere consolidate de serviciile secrete, de o elită politică acaparatoare, ci de agenți și actori străini pe care obligatoriu trebuie să-i considerăm ruși).
Demonstrația de ieri a fost apoltică așa cum sunt eu popă. Pînă și Monica Tatoiu s-a lăsat pe o bancă în parc să ne spună cu aer de băbuță care vorbește gemînd și dă să plîngă:
„N-am postat pentru că mi-a fost frică să spun niște lucruri care m-ar face să vă pierd, pe voi, indiferent de opiniile voastre,… Iubim această țară toți la fel, …..Urîm la fel de mult, cred eu, ce se întîmplă la Bruxelles cu porcăria cu green deal și cu toate tîmpenile care vor să ne strice modul nostru de a trăi … Dar pentru că iubim această țară, acum în ceasul al 12-lea, nu vreau să mă ascultați, vreau doar să începeți să gîndiți mai mult, ce se poate întîmpla dacă nu facem ce trebuie pe 18 mai…..
Vă rog frumos, cînd puneți stampila, gîndiți-vă la consecințele alegerii unui drum care să ne închidă în labirint în loc să ne scoată din labirint, în loc să ne scoată din el. N-avem decît o soluție care nu ne place la nimeni!”
Concluzie super-logică, monstruos formulată.
Apolitică, nenicule, dar militantă nemiloasă cu mănuși de catifea, plîngînd pentru un vot care să nu-i strice confortul. Monica Tatoiu sau Mița Baston machiată într-o independentă apolitică, multiplicată în mii de pro-europeni patetici.
Demonstrația de ieri a fost apolitică precum Monica Tatoiu în acest TikTok gemut, rugător și plîngăcios.
Adică așa cum sunt eu popă!
The post Ziua Europei – ziua Sfântul Nicușor appeared first on Cotidianul RO.